1. Descrierea bolii și impactul asupra producției
Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) este una dintre cele mai păgubitoare boli ale viței de vie, afectând în special boabele mature, dar și inflorescențele sau frunzele în condiții favorabile de infecție. Deși este o ciupercă comună în natură, impactul său asupra viilor comerciale poate fi devastator, în special la soiurile cu struguri compacți și/sau cu pieliță subțire (ex. Tămâioasă Românească, Fetească regală, Grasa de Cotnari , Pinot gris, Neuburger etc.).
În timpul dezvoltării boabelor, ciuperca pătrunde prin leziuni produse de insecte, ploi torențiale, grindină, boli precum făinarea sau chiar prin presiunea internă în ciorchinii dens structurați. În urma infecției, boabele devin apoase, moi, apoi brun-cenușii, iar în condiții de umiditate ridicată, sunt acoperite cu un mucegai caracteristic, de culoare gri.
Pierderile cauzate de această boală sunt majore, deoarece strugurii infectați devin necomercializabili, iar vinul obținut din aceștia poate suferi alterări organoleptice semnificative. În cazurile severe, întreaga producție poate fi compromisă.