L. decemlineata

L. decemlineata


Denumire stiintifica: L. decemlineata
Denumire populara: Gandacul din Colorado


Raspandire

In toata tara, in zonele cultivatoare de cartof si alte solanacee.


Descriere
Adultul are corpul de 9-12 mm lungime, oval, convex dorsal, de culoare galbena - portocalie, caramizie. Capul prezinta o pata triunghiulara neagra cu deschizatura spre partea anterioara si doua pete postero-laterale negre. Pronotul prezinta 13 pete negre de diferite dimensiuni, cele din partea mediana alcatuind forma literelor V, U sau H. Elitrele sunt galben deschis sau galben roscate, fiecare elitra cu cate 5 dungi longitudinale negre. Oul este oval, de culoare galben-portocalie. Sunt depuse pe partea inferioara a frunzelor de cartof sau alte solanacee grupe de cate 20-30 oua. Larva oligopoda, la completa dezvoltare avand 12-15 mm lungime, corp de culoare rosie portocalie, lateral cu pete negre. Ultimile doua segmente abdominale sunt inguste, tubuliforme, retractile, terminate cu doua apendice ce servesc la mers.


Biologie
Prezinta 2-3 generatii pe an. Ierneaza ca adult in sol, la adancimi de 10-90 cm. Adultii hibernanti apar la sfarsitul lunii martie, cand temperaturile medii zilnice sunt de 14-21ºC. Dupa un zbor intens se raspandesc pe distante mari. Paralel cu hranirea are loc maturatia sexuala, copulatia si ponta. Ouale sunt depuse pe partea inferioara a frunzelor in grupe de 10-100. Incubatia dureaza 4-5 zile, iar larvele apar in a doua decada a lunii mai si se hranesc cu aparatul foliar al plantelor gazda. Larva se dezvolta in 15-30 zile, apoi patrunde in sol unde se transforma in pupa, astfel ca adultii din prima generatie apar in a doua decada a lunii iunie. Apoi stadiile de dezvoltare se suprapun. Insecta are 3 generatii pe an in zonele de stepa si silvostepa si 2 generatii in zonele mai nordice ale tarii. In lunile octombrie – noiembrie, adultii se retrag in sol pentru hibernare.


Plante atacate si mod de daunare
Adultii si larvele rod frunzele de la exterior spre interior, lasand intacte nervurile si lujerii. Prefera cartoful, dar consuma aparatul foliar al diferitelor plante cultivate din familia Solanacee. Fructele de vinete adesea sunt daunate de catre adultii din generatia a doua.


Combatere
Tratamente foliare la avertizare: Decis 25 WG.


Omida defoliatoare

Omida defoliatoare