Mod de acţiune

Flint Plus 64 WG este un produs cu spectru larg de acţiune datorită celor două substanţe active din compoziţie. Trifloxistrobin, din grupa chimică a strobilurinelor, are acţiune preventivă şi activitate mezostemică. Este puternic absorbit de stratul ceros al frunzelor, fiind rezistent la spălarea prin precipitaţii. Se redistribuie pe suprafaţa foliară, asigurând astfel protecţia suplimentară pe suprafeţele limitrofe netratate şi deopotrivă în interiorul ţesuturilor prin activitatea translaminară. Sunt afectate atât stadiile timpurii, cât şi stadiile târzii de dezvoltare a ciupercilor patogene. Captan, din grupa chimică dicarboximide, este un fungicid cu acţiune preventivă de contact de tip multi-site, cu efect foarte bun de prevenire şi combatere a infecţiilor primare şi secundare de rapăn la pomii fructiferi. Modul diferit de acţiune şi efectul complementar al substanţelor active fac din Flint Plus un produs deosebit de eficace pentru utilizare în strategii antirezistenţă.

Măr

Organism ţintă

Rapăn (Venturia inaequalis)
Făinare (Podosphaera leucotricha)

Doză/Concentraţie

0,125% (1,875 kg/ha în 1500 l apă/ha)

MATERIALE:

Mod de utilizare

Flint Plus 64 WG se utilizează în combaterea rapănului (Venturia inaequalis) şi făinării (Podosphaera leucotricha) la măr în concentraţie de 0,125% (1,875 kg/ha în 1500 l apă/ha). Se aplică preventiv în max. 2 tratamente pe sezon, în intervalul buton roz - începutul colorării fructelor, la un interval între tratamente de 10 zile. Flint Plus va fi alternat cu produse din grupe chimice diferite, cum ar fi Luna Experience. Timpul de pauză înaintea recoltării: 35 de zile.

La concentraţia omologată, Flint Plus 64 WG este bine tolerat de plante şi nu se manifestă fenomene de fitotoxicitate legate de condiţiile climatice. Flint Plus 64 WG nu este compatibil cu produsele foarte alcaline. Nu se amestecă cu uleiurile horticole. Pentru orice combinaţie nouă se va face iniţial un test de compatibilitate fizico-chimică şi biologică.

Flint® Plus 64 WG

Drepturi de autor © Bayer AG