Mod de acţiune

Merlin® Duo Flexx acţionează radicular şi are o puternică activitate sistemică în plantă. Buruienile sunt distruse chiar după răsărire. Primul simptom al eficacităţii îl constituie albirea plantulei urmată la scurt timp de distrugerea rapidă şi completă a buruienilor. Isoxaflutol acţionează prin inhibarea pigmenţilor care protejează clorofila. Este mobil în stratul superficial al solului unde este fixat de coloizi.

Isoxaflutol nu este un erbicid volatil sau cu acţiune peliculară. A doua caracteristică excepţională este capacitatea sa de reactivare care completează mobilitatea produsului Merlin® Duo Flexx şi îi permite să fie din nou activ în timpul primelor ploi ce urmează după o perioadă fără precipitaţii, controlând astfel buruienile ce pot răsări în această perioadă.

Terbutilazina, a doua substanță activă, acţionează prin inhibarea fotosintezei şi dă posibilitatea de a realiza controlul complementar al unor buruieni, precum şi întărirea acţiunii erbicidului asupra gramineelor. Ciprosulfamida (CSA) este un safener utilizat pentru combaterea buruienilor la porumb.

Ciprosulfamida este absorbită de frunze și rădăcini și apoi este condusă de xilem și floem. Ca și alți agenți de protecție, ciprosulfamida acționează protejând cultura de activitatea anumitor erbicide (utilizate în pre- și / sau post-emergență).

Cultură
Organism țintă Doză
Porumb Buruieni monocotiledonate și dicotiledonate anuale 1.5-2l/ha aplicat preemergent în funcție de gradul de infestare și de speciile de buruieni prezente) 1.5-2l/ha aplicat postemergent timpuriu până în stadiul de 3 frunze (BBCH 00-13) (în funcție de gradul de infestare și de speciile de buruieni prezente)

Se aplică un tratament pe sezon și o dată la 3 ani pe aceeași suprafață la o doză maximă de 850 g terbutilazină/ha.

Mod de utilizare

Preemergent: Doza de 1.5 l/ha se utilizează pe soluri cu conținut de humus până la 2,5% și cu un grad redus de îmburuienare, iar doza de 2l/ha pe soluri cu conținut în humus de 2,5-3,5% și infestare puternică cu buruieni.

Postemergent: doza de 1.5 l/ha se utilizează pe soluri cu conținut redus în humus și infestare slabă, iar doza de 2 l/ha pe soluri cu conținut de humus de 2,5-3,5% și infestare puternică cu buruieni. Tratamentul se aplică până cel târziu în faza de 3 frunze ale porumbului și buruieni în faza incipientă de creștere (2-3 frunze). Merlin® Duo Flexx permite menținerea solului curat în prima parte a perioadei de vegetație sau până la prima eventuală lucrare mecanică, fiind reactivat după fiecare ploaie de minim 10 mm. În condiții de secetă foarte puternică, eficacitatea produsului pe graminee anuale și câteva dicotile (ex. Xanthium) este mai scăzută.

Selectivitate: La dozele recomandate corespunzător conţinutului în humus din sol, Merlin® Duo Flexx are o bună selectivitate pentru hibrizii cultivaţi în prezent în România. Pentru loturile de hibridare este necesar avizul furnizorului de sămânţă.

Pregătirea solului: Solul trebuie să fie bine pregătit (fără bulgări), pentru a permite un bun contact al soluţiei cu solul. Pentru obţinerea unei eficienţe maxime la aplicarea preemergentă, se recomandă aplicarea produsului imediat după semănat, pentru a valorifica umiditatea existentă în stratul superficial de sol. Datorită mobilităţii şi reactivării erbicidului Merlin® Duo, nu este necesară încorporarea sa.

Compatibilitate: În cazul unor infestări foarte puternice cu graminee, în soluri cu conţinut de humus de peste 3,5%, Merlin® Duo Flexx poate fi utilizat în asociere cu alte erbicide. Pentru amestecuri noi este necesar să se facă un test de compatibilitate fizico-chimică şi biologică.

Rotaţia culturilor: după cultura de porumb erbicidată cu Merlin® Duo Flexx se pot semăna la 4 luni de la aplicare, rapiță, grâul de toamnă, orzul de toamnă, grâul durum, grâul de primăvară, după o arătură normală. Culturile de secară, triticale și lucernă se pot înființa la 5 luni de la aplicarea produsului Merlin® Duo Flexx, după o aratură normală. Cultura de sfeclă pentru zahăr se poate înființa la 10 luni de la aplicarea produsului Merlin® Duo Flexx, după o arătură normală. Culturile de floarea soarelui, cartof, soia, tomate, mazare si fasole de camp, pot urma după porumb erbicidat cu Merlin® Duo Flexx, la un interval de 11 luni de la aplicare și după o arătură normală. În cazul în care cultura de porumb erbicidată cu Merlin® Duo Flexx este compromisă, se poate însămânţa numai porumb.

Volumul de soluţie recomandat este de 200-400 litri la hectar. Buruieni monocotiledonate combătute: meişor (Digitaria sanguinalis), iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), mei (Paniculum miliaceum), mohor galben (Setaria pumila), mohor verde (Setaria viridis), costrei - din sămânţă (Sorghum halepense).

Buruieni dicotiledonate combătute: teișorul (Abuthilon teophrasti), știr (Amaranthus retroflexus), ambrozie/iarba pârloagelor (Ambrosia artemisiifolia), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), spanac sălbatic/căprița (Chenopodium album), talpa gâștei (Chenopodium hybridum), zămoșiță (Hibiscus trionum), muşeţel (Matricaria inodora), Hrisca urcatoare (Polygonum convolvulus), troscot (Polygonum aviculare), ardeiul broaștei (Polygonum persicaria), zârnă (Solanum nigrum), doritoare (Veronica hederifolia), ventrilică (Veronica persica), trei-fraţi-pătaţi (Viola arvensis ), cornuți (Xanthium strumarium).


MATERIALE:
Drepturi de autor © Bayer AG